Suntem calatori pe stradutele uitate ale tineretii,umbre ale prezentului,fantome ale celor ce am vrea sa fim.Ne dorim atat de multe,poate asta ne face oameni,poate.Ne strigam durerea ,poate cineva ne va auzi uitand volumul la minim,ne speriem de vuietul unui viitor nescris si apoi usor usor,murim in noi...Si iar strigam durerea,celor nespuse ,celor ca mine,celor ca tine.Nu mai intrebam cine suntem asa cum in tinerete obisnuiesti,dar nici nu mai gandim la asta poate pentru ca realitatea este asa de goala incat tristetea ce ne ar coplesi ne ar ingropa de vii.Ne agatam de viata,o somam sa ramana,vrem sa i demonstram ca avem drepturi..dreptul de a mai ramane,o secunda,o alta zi,un an...cine suntem noi?

Nefiinta si iubire

Astept soapta intunecata a scumpei mele nemuriri/ sa ma in valuie in nefiinta/ ce mai ramane de inteles cand intelese s toate?/ Iubesc neincetat chiar si pe cei ce ma urasc/ iubesc femeia ,iubesc si atat.../ sunt clipe de uitare in viata noastra mica/ micimea mea ca om ma ingrozeste si totusi/ nu pot sa incetez a o admira in simplitatea ce mi aduce/ banalitatea adevarului pur,neintinat.../ traiesc ca pot,ca vreau,ca nu stiu/ sa mor inca./ arata mi doar secunde,nu ani,nu zile/ de iubire..fiinta insignifianta ,tovarasa de abis/ de nefiinta./ si cine stie poate,o alta stea mai cade ,un astru cald se stinge/ si constient de sine porneste pe alt drum/ al nefiintei poate,caci ce sunt eu sa vreau/ sa mor fara a spune macar,ca vreau.../ secunde de uitare,secunde de iubire./