Arsita desertului imi arde obrazul ,vrand parca sa mi arate ca el este stapanul aici.Stau de o vesnicie in soare cu privirea peste dunele intinse,ar trebui sa i mi fie cald,gandesc asta doar o clipa,imi aduc repede aminte ca nu mai simt nimic,nu mai simt nimic de mult.
Dupa un ceas de asteptare renunt ,realizez ca Fadhi nu o sa mai ajunga azi.Nu imi fac griji,mai este si maine o zi,poate la fel ca cea de astazi,sau poate altfel,doar Alah stie,noi ne supunem.Ma retrag in cortul meu,si in timp ce imi servesc ceaiul,asa cum fac in fiecare zi de 10 ani,derulez in minte amintiri de mult trecute,fiinte dragi,oameni la care am tinut,lucruri pe care le am pretuit,toate sunt un fum acum dar impacarea a venit ,nestiuta,nebanuita de nimeni,linistea pe care o viata mi am dorit o si am cautat o deopotriva.
Capitolul I(Inceputul)
Invizibil,firul vietii te trage dupa el;ce putere ai tu de fapt, biet om fara minte,asa zisa ratiune te impinge sa ai ganduri marete,iluzia maretiei,dar oare esti mai mult decat un simplu fir de nisip?Ganduri mi se invalmasesc in minte,asa cum fac mereu.Nu mai este nimeni acolo care sa le asculte,sa le eticheteze.A ramas doar linistea.
Fadhi este legatura mea cu lumea de afara,doar prin el pot sa aflu lucruri fara de care creierul meu ar muri de inanitie.In liniste,creierul se consuma pe el insusi,creeaza himere,le analizeaza,apoi tot el ajunge la concluzii dubioase pe care chiar el le catalogheaza imposibile...Ciudat cum binecuvantarea aduce de fapt moarte.Uneori ai nevoie de ani de zile sa i ti dai seama de unele lucruri in viata,te lupti ca un nebun pentru orice idee,ca apoi sa constati ca totul a fost doar un pretext de a fi,de a exista.
Spre dimineata caravana isi facu aparitia,era exact ceea ce mi trebuia ca sa ma scoata din reverie,Fadhi era mai zambitor ca niciodata,iar vestile sale ma incantara mai mult ca de obicei.An de an lumea se schimba ,guvernele cad,vedete mor,altele se nasc,totul este ca un torent de apa pe care nimic nu l poate opri.Sunt spectator la toate astea,dar nu mi lipsesc,am nevoie de ele doar ca sa mentin flacara in viata,sa ma mentin pe mine insumi in viata...
Capitolul II(Destinul)
Primele papirusuri le am gasit acum 4 ani,o intamplare fericita,ca multe altele in viata, mi a adus in cale un biet nomad,in a carui ignoranta nimic nu are o valoare mai mare decat o bucata de paine sau o carafa cu apa.Mi a luat un an sa invat limba in care pareau scrise,o forma veche de aramaica greu de descifrat,scrisa intr un limbaj arhaic,fara echivoc insa.Scrierile se referau la un popor pierdut,din ce am putut sa mi dau seama,posesor al unor cunostiinte mununate despre univers,conceptii izbitor de clare si lucide,nemaivazute de mine pana atunci.Din clipa aceea am facut tot posibilul sa gasesc mai mult,sa aflu mai mult despre toate astea,am inceput sa strang fiecare bucatica de papirus,pe care oamenii le gaseau,din intamplare,sau din nevoie,totul se completa...Incepeam sa am o idee tot mai clara,dar lipsea doar esenta lucrurilor,acea flacara,pe care nu o intelege nimeni,imensul "de ce",giganticul "cum".Noapte de noapte ma gandesc ca totul poate nu are nici un sens,nu trebuie sa aiba,ca apoi sa revin si sa mi spun ca totul are un scop,trebuie sa aiba,si asta este suficient a ma trezi iar la viata ,la studiu.
Constat din scrieri ca lumea a fost perceputa mereu prin ochii profani, diferit,in concordanta cu timpurile respective,dar,au existat oameni care au vazut totul altfel,ideile lor nu par schimbate de milenii,ideile lor sunt actuale desprinse parca din paginile ziarelor noastre.Asta m a atras,asta m a facut sa continui pe aceasta linie,cine sunt EI?
Capitolul III(Ei)
Au fost atlantii din povestile grecesti,barbosii blonzi din legendele amerindiene,zeii indusi sau egipteni,coborati pe pamant sa faca ordine,sau sa si ispaseasca pacatele,unii au facut copii aici ,unii au condus popoare,au cladit societati avansate,care azi nu mai exista,si totusi indiferent cine au fost,ideea este alta,au fost...
Racoarea pesterii ma trezii brusc din reverie,este pentru a treia oara cand intru in ea si totusi impresia este puternica de fiecare data,un fior i mi strabate corpul,o alta lume parca i mi vorbeste prin aerul inchis si izul de vechi din adanc.I mi apar aduceri aminte ,cu mirosul mucegait al cartilor uitate prin poduri,nebagate in seama,scrisori de mult uitate de stapanii lor,petice de viata,aflata departe in timp.Mi au incantat copilaria,acum revin cu aceeasi savoare ca atunci,coplesitor.Potrivesc cu grija pasul in piatra friabila a peretilor,i mi fac drum cu greu prin labirintul intunecat,si sper la ceva extraordionar,ceva care ma poate face sa tresar de bucurie.Ma lovesc de ceva invizibil,apreciez ca este ceva de inaltimea mea,reaprind faclia stinsa de umezeala din panza de in si ochii i mi sunt extaziati de ceea ce vad.O sala imensa,ceva de negandit in acest subteran,sunt sute de vase de lut,insirate dealungul peretilor,visez,si totusi acolo intinsa in fata mea ,se afla o biblioteca...
Capitolul IV (Cunoasterea)
De 10 zile citesc cu infrigurare bucatile de istorie din fata mea,si nu reusesc sa gasesc decat banalitati,ritualuri pagane,mestesuguri pierdute de mult,viata de zi cu zi a unor timpuri apuse.Continui sa sper totusi,undeva in sinea mea stiu ca este acolo,depinde de o frantura de idee,de un semn minor,si asta ma face sa recitesc totul ;adorm uneori cu capul pe masa tare a micului meu birou,o camera mica aflata in inima muntelui,descoperirea mea,m a facut sa abandonez temporar viata din cortul prafuit de tuareg.Se configureaza ceva ,nu stiu ce,dar inima imi spune:nu te oprii,eu o ascult ca hipnotizat...poate prevestesc ceva ce nu o sa pot accepta,dar ceva ce am asteptat sa vad,de stiut cred am stiut mereu.Toti cautam dovezi la lucruri nepalpabile,cautam o ratiune a credintei,acest medicament universal ,de care ne legam vietile searbede,nu vrem sa ascultam nimic orbeste,desi,linistea ce ne o da este mai mult decat am putea spera vreodata,dar nu recunoastem,oamenii nu o sa recunoasca niciodata conditia lor .
In seara asta nu am chef de nimic,un lucru comun in viata fiecaruia,zile de ratacire pe care vrem doar sa le vedem trecute,si uitate,citesc parca fara speranta,desi creierul urmareste tacut orice semn,inregistreaza neobosit,aproape ca trece neobservat "pasajul"continui sa citesc inca trei randuri,cand deodata realizez si ma intorc.Imposibil i mi zic,ma trezesc de a binelea si recitesc cu pofta totul,acum am ceea ce credeam inexistent,ratiunea...
Capitolul V(Intelepciune)
"Nefiinta este o stare de sine,un argument pentru ideea de fericire,intangibila totusi,dezintegrarea moleculara este totusi ireversibila in forma sa initiala,suferind schimbari cauzate de mediu si de mutatiile ocazionale in timp..."ma frapeaza explicatia acestui om ,care a traita cu mult inainte,continui sa citesc;"necesitatea fiintelor de apartenenta la ceva reprezinta vulnerabilitatea lor,scopul animalic de inmultire este subtituit de iluzii",ma opresc un pic,totul mi se pare asa de actual,tangibil de parca ar fi fost scris cu o zi in urma.
Plec in desert la vechiul meu cort pentru a beneficia de liniste,pentru a asimila informatia.Civilizatia prezentata in carte este practic o copie a prezentei civilizatii,si se pare ca un final necesar este invocat mereu,sa fie vorba de 2012?
I mi dau seama doar de un lucru,ceva mai important decat adevarul din carti.Revin asupra vietii mele intr o introspectiva amara si constat cu bucurie un lucru ,am avut ,am simtit, am trait ,frumusetea unui suflet.Sufletul tau.
Inteleg durerea,caci si ea ma intelege pe mine.Simt cum trece prin mine ecoul unei clipe,demult pierdute,avand dulceata unei picaturi de cianura.Trezesc la viata monstrii,sa mi rupa mintea in doua,nu inteleg nimic din toate ,nu inteleg invatatii,sau ei nu ma inteleg?.Intelegem de fapt ceva,sau nu?Ma doare si mi e rau,de lumina orbitoare,de senzatii ,de iluzii;traiesc,pentru ca mi surprind pieptul coborand si urcand,respir,deci sunt in viata;in rest ,tacere...
Istoria a fost scrisa si se va scrie .Un om care nu ignora,care ajuta ,care traieste visand ,ajutand pe cel care are nevoie cu adevarat,cel care vede acolo unde multi sunt orbi,care vrea sa stie ce vrea sa spuna vantul ,pasarile,cel caruia o raza de soare ce razbate prin coroana unui pom ii spune o poveste,cel ce vrea sa inteleaga orice si nu ignora semnele,acel om poate,pentru o clipa este nemuritor;caci ce este clipa daca nu o bucatica din vastul infinit.
Anii masoara istoriile personale,nu trece nepasator mai departe calatorule,priveste in jurul tau cu atentie ,poate ceea ce cauti o viata se afla chiar acolo langa tine si cere doar o clipa de rabdare,de ce te grabesti sa ajungi niciunde.Finalul nu este scris,este doar o frantura de infinit,traim un prezent continuu,presarat de mii de idei si ganduri.Nu trebuie sa te grabesti,asa o sa pierzi esenta vietii,esenta nemuririi.
Nu exista puterea de a continua,asta este o notiune egoista,puterea o avem in noi din momentul nasterii ,o folosim zi de zi dar suntem slabi in spirit de aceea apelam la subterfugii;ne place sa ni se ofere totul de a gata,vrem un televizor cu telecomanda,facem si sacrificii pentru asta ,totul pentru a nu ne mai ridica din pat sa schimbam posturile.Putem folosi ceea ce avem pentru a continua,dar oamenii au o slabiciune,propiul comfort.
Sunt convins ca acolo sunt oameni care inteleg totul,din pacate prea putini,de asemenea sunt convins ca orice om obisnuit caruia i se prezinta cunoasterea per se,se schimba total,nu o sa mai fie acelasi,chiar daca nu accepta pe alocuri,dar este prea puternic sentimentul cunoasterii,in special linistea ce vine dupa.
Nu liniste este ceea ce cautam?Impacare.
