Suntem calatori pe stradutele uitate ale tineretii,umbre ale prezentului,fantome ale celor ce am vrea sa fim.Ne dorim atat de multe,poate asta ne face oameni,poate.Ne strigam durerea ,poate cineva ne va auzi uitand volumul la minim,ne speriem de vuietul unui viitor nescris si apoi usor usor,murim in noi...Si iar strigam durerea,celor nespuse ,celor ca mine,celor ca tine.Nu mai intrebam cine suntem asa cum in tinerete obisnuiesti,dar nici nu mai gandim la asta poate pentru ca realitatea este asa de goala incat tristetea ce ne ar coplesi ne ar ingropa de vii.Ne agatam de viata,o somam sa ramana,vrem sa i demonstram ca avem drepturi..dreptul de a mai ramane,o secunda,o alta zi,un an...cine suntem noi?