Numele meu este Petre, imi place sa privesc si sa repar minunatele ceasuri mecanice, imi plac capsunile, imi place cum vantul misca frunzele copacilor, imi place sa cred ca o descriere nu este niciodata completa,mereu ceva de adaugat mereu ceva la care renunti.
Traiesc intr un oras frumos ,sa zicem X,un oras cu lume pestrita si plina de nevrozele timpului modern.Pe strazi sunetul telefoanelor mobile se impleteste cu vuietul nesfarsit al unui trafic infernal.
Si totusi unii gasesc timp sa zambeasca,o decizie inteleapta avand in vedere alternativa;optimismul fortat creaza un popor de zombi,cred.
Cred!Cred in multe lucruri si uneori in nimic;uneori disper,acea lupta surda din minte care doare mai mult decat o masea cariata;uneori i mi dau seama ca sunt doar un om.
Eu si orasul meu ,o picatura in ocean.Ceea ce vreau sa va povestesc este o poveste trista;povestea unei fete care vede lumea prin ochii altora.
O cheama Diana,are 19 ani si mintea ei cuprinde in termeni prea stricti pentru varsta ei lumea ce o inconjoara.Un singur pas dincolo de scara blocului in care traieste o arunca intr o nebuloasa spirituala,comportamentul uman o face dincolo de repulsia imediata,sa planga,atat pentru ea cat si pentru fiintele oarbe de suflet.
Ma duc la servici,drumul meu este unul invatat,creierul i mi ghideaza singur pasii astfel pot sa gandesc in liniste,detasat de forfota din jurul meu.
Trec pe langa o librarie,privesc o clipa absent titlurile care mi au incantat copilaria,aproape nu vad ca vanzatoarea,asa cum aveam sa aflu mai tarziu ,Diana,ma fixeaza cu ochi intrebatori parca nevrand sa tulbure vreo revelatie oarecare.
Ochii ni se intalnesc ,o clipa doar ,timpul se dilata intr o suta de ani,o mie,lasandu ne sa ne bucuram de vraja clipei.
Plec.Gandul i mi zboara nebun ,orele trec greu pentru sufletul unui indragostit.Asa aveam sa mi dau seama ca se numea mirajul~dragoste~.
Trec aproape doua luni pana cand ma hotarasc,azi ~stiu~ma indrept hotarat spre librarie pentru a mi da intalnire cu viitorul.Cel putin sper ,nu speram toti la ceva?
Astazi este de sevici asa cum bine stiam desigur,nu ma vede cand intru decat cand sunt prea aproape.
-Scuza ma,probabil ai vazut ca de ceva vreme zabovesc prin fata vitrinei tale;nu pot sa te mint ,i mi placi foarte mult …cuvintele curg ca un rau,nu trebuie sa le caut asa cum auzi pe la unii ~texte de agatat~.
Nu stiu cand ,cu un zambet discret accepta sa ne mai vedem,acum sunt prea vrajit,daca picioarele nu si ar sti lectia prea bine probabil as cadea;ciudata dragostea asta.
Traim sentimente minunate,traim clipa,caci ce poate sa fie daca nu o clipa in oceanul timpului.
As vrea sa traiesc vesnic,pentru mine,pentru Diana,serviciul nu mai este relevant,relevant pentru indragostiti este iubirea.
Pentru oamenii rationali,iubirea efemera se transforma in devotament si tine o viata de om.
Dar sa nu deviem de la subiect,clipele petrecute cu Diana ma consuma fizic,ard ca o lumanare in intuneric,ma face sa fiu incoerent in restul timpului ,dedic totul pentru ea si sper la reciprocitate.
I o zic.Imi rade in fata.
-Esti un naiv!
Ma scufund incet in abis ,acolo unde imi este locul.
Doar atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu